“Auzisem că Odesa e un oraş interesant, cosmopolit, cu un farmec aparte. Ceea ce văd eu seamănă, însă, unei femei decăzute care a renunţat la orice cochetărie. Nici nu se mai spală. Bea, înjură şi se culcă îmbrăcată. Ziduri scorojite, lăsate parcă în paragină, neîngrijite. Magazine cu marfă dubioasă, de care nu-ţi vine să te atingi. Şi, unde te învârţi, diverse mărci de votcă. Am, brusc, impresia că Odesa e un oraş locuit de stafii care se îmbată pentru a-şi pierde memoria, că aici trebuie să alegi dacă devii şi tu alcoolic sau te sinucizi. Fără să vreau, fac comparaţii cu situaţia de la noi. Comunismul a produs peste tot cam acelaşi tip de mizerie, dar aici mizeria pare intrată mai adânc în ziduri, ca o igrasie istorică. “Timpul sovietic” şi-a pus mai vizibil amprenta pe clădiri, le-a îmbătrânit, a standardizat cenuşiul. Pietonii sunt prost îmbrăcaţi. Duc, ca la noi, sacoşe de plastic în mâini şi au un aer tern, la fel ca străzile pe care umblă.”
Octavian Paler – “Aventuri solitare”
